Ce ai vrea să fii când ai crescut mare?

http://www.istorie-pe-scurt.ro/ganditorul-de-la-hamangia-un-mister-in-varsta-de-8000-de-ani/

Salut!

Te-ai gândit vreodată la diferența dintre dorințele din copilărie și cele de la maturitate?
Ce îți sugereaza părinții că ai putea să fii și ceea ce ajungi mai târziu?
Îmi amintesc discuțiile cu mama mea care încerca să mă împingă spre A.S.E.cu argumente de genul “meserie bănoasă și curată” iar eu eram deja convinsă că istoria e drumul meu. Și așa este. Nu mi-am regretat niciodata alegerea, deși uneori se întâmplă să te lași convins de alegerile adulților și să regreți.
Aseară am vorbit cu o prietenă din copilărie care a emigrat cu câțiva ani în urmă și s-a stabilit în Australia. Când a plecat din țară era medic, specializată în reumatologie, la fel ca tatăl ei. Acum e stilist de unghii, aproape un artist, cu un succes nebun pe la antipozi,( fapt confirmat de cunoștințe comune) și foarte fericită și mulțumită de noul job. Îmi spune că petrece mult timp studiind tendințe si participând la conferințe ssi că abia acum e împlinită, deși părinții ei sunt supărați iar ea evită să vină acasă din cauza reproșurilor.
Aproape ca și când ar fi plecat în alt colț de lume pentru a putea fi fericită.
Îți dă de gândit,nu?
Oricum, să nu dramatizăm, nu? Dacă nu-ți place, regândește strategia și schimbă tot ce nu-ți place.

În fiecare zi e loc pentru mai bine, doar să cauți jumate’a plină a paharului.
Să te dai cu fundu’ de pământ pare destul de dureros și nici nu oferă vreo imagine prea elegantă, după o anumită vârstă, nu?
În acest moment dau așa din coadă că mă bucur că e vineeeri, mi-am luat o carte nouă (Informatorul de John Grisham) și am în meniu tocană de hribe…..

Noapte bună!

 

 

Published by

mihrina

As vrea sa impart cu tine povestiri ce mi se par interesante...

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s