Ce faci când nu poţi evita o discuţie cu un plicticos?

Cunoşti vreo persoană atât de plicticoasă, că-ţi vine somnul chiar şi când doar ii pronunţi numele?
Eu am o adevărată colecţie : o fostă colegă de liceu care vorbeşte atît de mult încât din momentul în care ne întîlnim întâmplător şi până la plecare, nu fac altceva decât sa caut motive pentru a grăbi despărţirea. Ea este motivul pentru care nu merg la muzeu ( unde lucrează ) decât când ştiu că nu o găsesc acolo în ziua aceea. Am fost 36 de colegi de clasa si are update-uri uimitor de precise despre fiecare dintre noi,inclusiv subsemnata, deşi pot să jur că nu eu sunt de vină. Partea ciudat e ca stie lucruri asupra carora chiar am vrut  sa pastrez secretul…
Apoi o mătuşă surdă, care repetaă aceleaşi poveşti la fiecare vizita in ultimii 20-30 de ani, din ce în ce mai tare, până simţi că te ia cu capul. E foarte drăguţă şi face cele mai bune negrese din intreaga lume, şi în ciuda faptului ca uneori ne confundă şi ne încurcă cu personaje din trecutul ei, nu îşi uită nici poveştile şi nici că reţeta negresei e secretă şi nici nu ne-o dă, în ciuda tuturor trucurilor si investigaţiilorpe care le organizăm pentru a afla. A devenit o tradiţie de familie vânătoarea de reţete din preajma fiecărei sărbători şi cu atât e mai bună prăjitura, cu cât ştii că e singurul loc unde o poţi savura.
Apoi mai am un coleg care nu e plicticos dar e bâlbâit şi, Doamne cât e de frustrant să termine de spus ce are de spus, că-i atâ de bâlbâit şi totuşi are atât de multe lucruri interesante de spus, că-ţi vine să-l scuturi de toate vorbele pe care să le pui apoi la loc ca pe un puzzle, să nu pierzi nimic din toate minutele pe care le-ai putea pierde dacă-ţi pierzi răbdarea şi totuşi il strângi de gâtul ala cu un mărul lui adam mare pe care il bănuieşti de gâtuire răutăcioasă cu scop de frustrare pînă te duci cu capu’

Ok, desigur că există şi plicticoşi întâmplători, pe care îi poţi evita, sau de care poţi scăpa cu un simplu ” scuze, sunt grabită” sau “am o durere de cap cumplită ” mă rog, scuze din astea străvezii, care te salvează de un interludiu de căscături reprimate.

Şi, desigur, mai e şi reversul medaliei: Fiica surorii mele, are opt ani şi îmi spune ” Mă cam plictiseşti , daca nu te joci cu mine doar ce vreau eu !” Iar Alex, fiul unei vecine cu care mă inţeleg foarte bine, când o insoţeste pe maică-sa la cafeaua de duminică dimineaţa de pe terasa mea, constată aproape săptămânal că ar trebui sa mai vedem ce e nou in oraş, că altfel devenim plicticoase……..pfffffffffffffff!… Şi Pa!

Ce ai vrea să fii când ai crescut mare?

http://www.istorie-pe-scurt.ro/ganditorul-de-la-hamangia-un-mister-in-varsta-de-8000-de-ani/

Salut!

Te-ai gândit vreodată la diferența dintre dorințele din copilărie și cele de la maturitate?
Ce îți sugereaza părinții că ai putea să fii și ceea ce ajungi mai târziu?
Îmi amintesc discuțiile cu mama mea care încerca să mă împingă spre A.S.E.cu argumente de genul “meserie bănoasă și curată” iar eu eram deja convinsă că istoria e drumul meu. Și așa este. Nu mi-am regretat niciodata alegerea, deși uneori se întâmplă să te lași convins de alegerile adulților și să regreți.
Aseară am vorbit cu o prietenă din copilărie care a emigrat cu câțiva ani în urmă și s-a stabilit în Australia. Când a plecat din țară era medic, specializată în reumatologie, la fel ca tatăl ei. Acum e stilist de unghii, aproape un artist, cu un succes nebun pe la antipozi,( fapt confirmat de cunoștințe comune) și foarte fericită și mulțumită de noul job. Îmi spune că petrece mult timp studiind tendințe si participând la conferințe ssi că abia acum e împlinită, deși părinții ei sunt supărați iar ea evită să vină acasă din cauza reproșurilor.
Aproape ca și când ar fi plecat în alt colț de lume pentru a putea fi fericită.
Îți dă de gândit,nu?
Oricum, să nu dramatizăm, nu? Dacă nu-ți place, regândește strategia și schimbă tot ce nu-ți place.

În fiecare zi e loc pentru mai bine, doar să cauți jumate’a plină a paharului.
Să te dai cu fundu’ de pământ pare destul de dureros și nici nu oferă vreo imagine prea elegantă, după o anumită vârstă, nu?
În acest moment dau așa din coadă că mă bucur că e vineeeri, mi-am luat o carte nouă (Informatorul de John Grisham) și am în meniu tocană de hribe…..

Noapte bună!

 

 

Opiniile unei babe cârcotașe

Salut!

baba= definitie alternativa cu text prea lung :
– baba este termenul qvasielegant pentru cotoroanță sau babornițăa și desemneaza, de obicei femei de vârsta incertă, uneori intre 35 si infinit, depinzând de ochii privitorului, de exemplu Alejandro, fiul de 10 ani al unor vecini adoratori de seriale sud-americane vede baba in orice femeie trecută de 30 de ani, pe când nea Mitică, vecinul care a absolvit liceul în 1947, și s-a pensionat odată cu revoluția, vede un potențial de farmec în orice persoana de gen feminin .
Baba este un reper social, nu? Avem femei, barbati, copii…si babe.
Gata cu definiția personală și personalizată.
Se vede că sânt intr-o dispoziție  duioasă, nu?
Avem ” răutăcisme” în meniu.

Mai întâi, azi am citit ceva scris de Nicolae Titulescu, un citat pe care, vreți-nu vreți, am să vi-l împărtășesc:
“Și chiar dacă nu voi fi un far, ci doar o candelă, ajunge. Și chiar dacă nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.”

Eh? cunoașteți vreun lider de opinie căruia să i se potrivească cele de mai sus???
Nici eu…
Vreun personaj din media, care mereu încearcă să-ți inoculeze propriile mostre de (ne) judecăți de valoare? (sic!) :

“primul comentariu pe care putem să-l desfașuram”
“se întampla sub egida”
“sintagma care se lupta impotriva comunității LGBT”
ca cetățean”
“statistica care”
” în zilele de duminică când am timp să mă relaxez ”
“Pozele care le-am văzut”
“apoteoza greșită”

Adevarul e că televizoarele vin cu telecomanda la pachet….

Pa!

Marțea celor trei ceasuri rele

Salut!
Cele trei ceasuri rele de marți pentru mine se petrec la chimioterapie și dacă e să le asociez cu o mâță neagră și ghinionistă, aceasta ar reprezenta un pisoi negru cu botic roz și extrem de înspăimântator, ca un pleonasm grăsun și semidoct.
La fel de incărcate de temătoare premoniții sunt numele doctoriței mele – Victoria, felul ei direct de a fi si măiestria de a transforma cu diplomație , dar fără a depăși limitele adevărului, orice veste proastă într-o bucățică de speranță.
Eu în schimb, în sinea mea și în secret, i-am transformat numele în talismanul meu norocos….. si cele 3 ceasuri rele într-un simpatic mâț ce-mi acompaniaza iluzoria(sau nu) vindecare.

Azi e O.K.
Apropo, stiți bineințele că OK este cel mai des folosit acronim din lume, fiind folosit cu același ințeles peste to pe planeta noastră, poate chiar și prin vecini, nu știu precis, că eu nu am văzut marțieni decât in filmele in care Will Smitera îmbrăcat în negru și omora insecte care lătrau.

Aș putea chiar încerca să revin la subiectul conversației, nu?

Exista o varianta conform careia „OK” a devenit popular odata cu apariția automobilului și a fabricilor lui Henry Ford din Statele Unite. Se pare ca unul dintre cei mai pricepuți oameni ai lui Ford era un inginer cu origini germane pe numeOtto Kraus, care ștanța fiecare mașină care ieșea din fabrica dupa initialele sale cu ”OK”, și așa expresia ar fi căpătat conotația de „în regulă”.

Unii etimologi explica faptul ca afirmația ar putea avea radacini americano-indiene întrucât exista un cuvânt al  indienilor Choctaw „ok-eh” care înseamna un raspuns afirmativ la o întrebare.

În alta versiune se spune că pe vremea razboiului american de secesiune, in fiecare oras american erau printate in ziare liste cu numărul de victime săptămânale . În cazul in care nu erau victime, era scris OK, adica zero killed, acest obicei, perpetuându-se până la primul razboi când numărul victimelor a crescut covârșitor față de dimensiunile unui ziar al vremurilor.
O alta varianta spune ca vechii indieni americani foloseau expresia “ok-eh” ca pe o afirmatie, in sensul de DA
Sau că vine de la expresia scoțiană och aye, ori din grecescul ola kala (totul e bine)

Indiferent care este povestea reala , „ok” este de departe cea mai cunoscuta formulare la nivel mondial și eu  prefer să spun  e ok, decât e mișto…….

Pa!

Ca un Inceput

Salut!

Sunt mihrina, miha pentru cunoscători, și m-am hotarat sa intru și eu in armata de scriitori cu blogu’!
Nu mă suspectez a fi vreun Balzac (autorul Mizerabilii-lor pentru……neinițiați), dar îmi place să scriu, mă relaxează și îmi ajută timpul să zboare fumos.
Nu văd nici un rost să subliniez cu prea mult patos, dar nici nu văd vreun motiv pentru a ascunde că, la fel ca mulți oameni din lumea asta, am cancer.
Știi cum zic unii prin filmele americănești?* Mă numesc Pixulică și sunt alcoolic*?
Ei, așa am ales să mă prezint și eu, enunțand ușorul defect, să n-avem vorbe mai târziu…
Nu am dureri, am doar zile bune și zile rele, cateodată imi vine să miorlăi , altadata îmi vine să manânc o felie maaare de tort de ciocolată. Na!

Bun,acum că ne-am cunoscut, să vă spun o poveste adevărată pe care am citit-o recent prin arhive (sunt istoric, mai scotocesc prin arhive că-s curioasă și vreau să știu…)

Deci

vorbim despre un fapt petrecut in timpul epidemiei de ciuma.
În câteva luni, boala a cauzat atâtea victime , încât oamenii au fost nevoiți să sape uriașe gropi comune. Spițerul orașului este cel care raporteaza direct judelui (un fel de primar) situația și se ocupa de bolnavi.
Neavând prea multe leacuri la dispoziție, și nevrând să ia boala, se ducea la bolnavi mai mult ca, după ce le arunca o privire superficială, să le constate decesul. Desigur că se mai intamplau si regretabile erori.
Astfel că intr-o zi, spițerul îi raporteaza judelui: Azi am dus 15 morți la groapă dar am ingropat doar 14 pentru că unul a luat-o la fugă și nu l-am mai putut prinde.

Trebuie să spun că boala se manifesta in prima fază ca o răceala obișnuită, prin strănuturi și febră, așa că oamenii au ajuns să fie atât de îngroziți de apariția bolii încât de câte ori strănuta cineva, se fereau din calea acestuia și îi urau în graba și cu sinceritate*Sănătate!*

Pa!